Water park

BENEFICII

Sănătate

Inimă mai puternică, reducerea stresului, îmbunătățirea rezistenței fizice, dezvoltare sănătoasă și armonioasă!

Comunicare

Reechilibrare prin
relaxare, distracție, conectare cu ceilalți

Mișcare

Nu doar super distracție ci și activarea unor simțuri precum competitivitate, adrenalină, echilibru, coordonare!

Socializare

O experiență autentică și memorabilă, ceva pe care îți vei dori să o împărtășești și cu prietenii și familia ta!

Universul activităților în aer liber te așteaptă cu toate formele de distracție fără restricții în cadrul Water Park Mamaia by JT Water Sports!

Nimic nu se compară cu bucuria și frumusețea zilelor de vară, de aceea JT Watersports a adus în exclusivitate o modalitate inedită, 100% sigură și fără restricții de a petrece timpul liber prin proiectul Water Park Mamaia! O oază de fericire, socializare și sănătate, unde distracția și voia bună dau tonul dis de dimineață, iar persoanele de toate varstele  sunt așteptate să-și petreacă timpul de calitate în compania celor dragi, într-un mediu sigur, benefic și antrenant.

Toate activitățile sportive sunt în aer liber, așa că ai parte de bucurie nelimitată indiferent de cum alegi să te distrezi. Parcul gonflabil cu trasee amețitoare nu este singura activitate de care beneficiezi odată cu accesul în Water Park! Ai incluse o multitudine de sporturi pe apă pe care le poți practica în cele mai sigure condiții: poate te încântă ideea unei plimbări cu caiacul pe Lacul Siutghiol, ori să măiestrești arta de a vâsli pe un standup padleboard, să te distrezi acompaniat de cineva drag ție într-o cursă cu hidrobicicleta, ori pur și simplu să vâslești către apus, într-o bărcuță cu vâsle, orice te face să ai chef de viață este disponibil acum pentru tine, în exclusivitate!

Vă informăm că nu sunt disponibile rezervări pentru Waterpark. Accesul se va face pe baza disponibilității la sosire

Deviza distracției la Water Park Mamaia: sport fără restricții!

Pentru că nu există suficient de multă distracție, ai posibilitatea de a te bucura de serviciile extra ale Water Park-ului, cu activități ce ridică semnificativ nivelul de adrenalină, alături de cele care-ți oferă experiența relaxării și bucuria socializării fără restricții.

CE OFERIM

  • Plajă plutitoare

  • Parc acvativ gonflabil

  • Sunset by the Beach - Live performance

  • Organizare petreceri pentru copii

  • Organizare petreceri V.I.P

  • Wave Food

O multitudine de activități dinamice și competitive așteaptă să fie descoperite, fie că îți dorești să-ți testezi echilibrul, coordonarea sau capacitatea de adaptare, ori îți dorești să fii câștigătorul traseelor plutitoare, pline de obstacole dinamice și încercări, Water Park Mamaia este destinația care te cheamă la distracție și mișcare, într-un mediu fără restricții, în care te poți bucura cu adevărat de libertate! 

Un parc acvatic plutitor pentru toate vârstele compus din elemente gonflabile este rețeta ideală pentru o zi plină de energie, dar și o activitate fizică benefică și distractivă pe suprafața apei. Punem preț pe socializare, mișcare și distracție, pentru ca tinerele generații să se bucure de cele mai sănătoase activități împreună cu familia și prietenii, iar adulții să descopere plăcerea și beneficiile mișcării în aer liber.

ACADEMIA
DE WAKEBOARD

Sănătate

Echilibru

Curaj

Sport

Îți este dor și vara de sporturile tale preferate practicate iarna?

Sky-ul nautic și wakeboard-ul sunt alternativele perfecte dacă iubești sporturile de iarnă și nostalgia te copleșește în timpul unei veri toride petrecute pe litoral. Aici poți retrăi intensitatea și distracția salturilor la mare înălțime cu aterizări amețitoare, care îți vor reda același sentiment de bucurie și entuziasm. Dacă adrenalina te cheamă și vrei să pătrunzi în culisele acestui sport pentru prima dată, poți deprinde arta wakeboard-ului cu ajutorul instructorilor de la Academia de Wakeboard. Dă frâu liber curajului și încearcă un sport care îți testează limitele, echilibrul și pofta de aventură!

Dacă vrei să încerci un sport unic, antrenant, care implică mult curaj și depășirea limitelor poți beneficia de cursurile de Wakeboard, puse în practică de specialiștii noștri din cadrul Academiei de Wakeboard. Persoanele de toate vârstele pot deprinde mișcările sportului nautic și, de ce nu, să pună bazele unei noi pasiuni.

Îndrăznește să îți depășești limitele!

Dacă vrei să deprinzi sportul apei și ai nevoie de îndrumare specializată ești exact unde trebuie: poți învăța cum să stăpânești secretele sky-ului nautic sau ale wakeboard-ului alături de profesioniștii din cadrul Academiei de Wakeboard (powered by Rixen), unde pasiunea ta în aer liber poate deveni noul tău sport preferat!

Ne asigurăm că experiența ta va fi fără cusur, de aceea respectăm cu strictețe normele de testare și curățare a apei din Lacul Siutghiol, pentru ca tu să te bucuri de activitățile de agrement în cele mai bune și sigure condiții, iar pentru momentele neprevăzute o echipă de salvamari este disponibilă pe tot parcursul programului de funcționare.

*Pentru a participa la cursurile de wakeboard trebuie întâi să citiți și să semnați “Acordul de consimțământ”.

*Este necesar rezervarea în prealabil.

Wave Food

Atunci când totul se întoarce la socializare și destindere te poți bucura, în condiții de maximă siguranță, de clipe minunate alături de familie sau grupul tău de prieteni, pe terasa restaurantului plutitor, la un ceas de vorbă, o cafea delicioasă ori o salată sănătoasă.

ACTIVITĂȚILE NOASTRE

Adrenalină

Un exercițiu de viteză și îndemânare te așteaptă dacă vrei să simți adrenalina într-o cursă cu ski jet-ul, cât și un test de echilibru și multă voie bună dacă alegi să prinzi viteză pe suprafața lacului cu banana boat, în compania prietenilor tăi cu care vei crea amintiri memorabile. Dacă vrei să ridicăm nivelul adrenalinei și să ai parte de experiențe inedite trebuie să încerci parasailing, acolo unde lumea îți va fugi de sub picioare, la propriu, și vei lăsa distracția purtată pe aripile vântului, ori să experimentezi zborul cu un flyboard, cu ajutorul căruia poți să te propulsezi într-un mini zbor acrobatic plin de adrenalină!

Relaxare

Totodată, poți să-ți petreci ziua într-o notă de relaxare cu o croazieră pe Lacul Siutghiol și Microdeltă, unde te poți bucura de o călătorie de neuitat, admirând un peisaj spectaculos și un apus inedit.

Hidrobicicletele cu tobogan sunt alegerea perfectă dacă vrei să îmbini plimbările relaxante cu o doză de distracție și bălăceală.

Party

În plus, dacă dorești o zi de naștere deosebită pentru copilașul tău și pentru tine, unde invitații să se bucure de sport și distracție în aer liber, aici este locul potrivit pentru petreceri 100% distractive!  Plaja plutitoare din cadrul complexului îți oferă șansa să sărbătorești în stil mare, prin sport și activități pe apă care vor crea amintiri cu adevărat memorabile! Chiar dacă ai sau nu ai un sărbătorit și îți dorești să dai o petrecere privată, Plaja VIP îți oferă oportunitatea de a petrece timp de calitate cu oamenii apropiați, în siguranță, unde fotoliile și șezlongurile confortabile vă stau la dispoziție pentru a vă distra și relaxa împreună!

Capacitate Park

Water Park-ul a fost conceput pentru ca fiecare persoană să se bucure de o activitate potrivită personalității și pasiunilor pe care le posedă, de aceea parcul gonflabil aduce distracție pentru 500 de persoane/oră, circa 5000 de persoane/zi, așa că nu-ți ai de ce să îți faci griji, este loc pentru toți prietenii tăi la distracție! Totodată, cei mici își pot desfășura activitățile sportive în deplină siguranță, pe întreg traseul existând o echipă de supraveghere care se ocupă de activitățile lor îndeaproape, pentru ca părinții să se bucure liniștiți de timpul petrecut în aer liber și de distracția micuților.

Siguranța pe primul loc

Pentru că siguranța este pe primul loc, vrem să te asigurăm că toate activitățile sportive sunt supravegheate îndeaproape de o echipă de salvamari, care sunt pregătiți în orice moment să intervină în situații dificile, totodată ne-am asigurat că experiența Water Park se desfășoară într-un mediu sigur, igienic și fără restricții, de aceea apa din Lacul Siutghiol este în permanență testată și curățată de echipe de profesioniști, pentru ca tu să ai parte doar de momente memorabile.

Ce spun clienții noștri